Beneficiile uleiului de măsline în alimentația bebelușilor

masline

Uleiul de măsline poate fi introdus în meniul copilului încă de la vârsta de bebeluşie, însă numai după începerea diversificării alimentației. Sistemul digestiv al bebeluşului tolerează şi digeră cel mai bine uleiul de măsline atunci când este introdus în dietă după vârsta de 6 luni.

Uleiul de măsline poate fi folosit cu succes la prepararea multiplelor rețete din meniul copilului. Specialiştii susțin că cel mai potrivit tip de ulei de măsline pentru alimentația de la vârste mici este cel extra-virgin, care este varianta cea mai naturală şi bogată în nutrienți esențiali pentru creştere şi dezvoltare.
La început, uleiul de măsline trebuie introdus în meniu în cantități foarte mici. Acestea cresc pe măsură ce copilul avansează în vârstă, iar sistemul digestiv i se maturizează.

Uleiul de măsline extra-virgin îl țin în sticlă de sticlă, închisă la culoare, cu picurător, şi îl adaug etapizat în mâncare. Ca orice produs nou, se începe cu câteva picături, pentru a urmări reacția micuțului, este posibil să nu-i placă, iar dacă e ok, atunci se poate creşte cantitatea treptat.
Eu pun cam o linguriță la un castronel de mâncare de-al lui, după ce aceasta a fost pasată, înainte de servirea acesteia. NICIODATĂ la gătire! Uleiul de măsline are un punct de fierbere/ardere maxim ~ 190 de grade, iar dacă se depăşeşte, acesta poate deveni toxic, aşadar e cel mai bine, mai sănătos şi mai gustos să fie adăugat la servire.
Un alt beneficiu este că s-ar putea ca bebelinul să pape mai uşor piure-urile, poate chiar să nu le mai refuze, având o textură alunecoasă şi totodată un gust bun (dacă i se va părea bun acest gust nou).masline
Cantitățile abuzive de ulei de măsline pot conduce la reacții adverse, cel mai frecvent efect secundar fiind diareea. Cantitatea recomandată de ulei de măsline în alimentația copilului mic este de 1/4 linguriță la o porție de 60 mg de mâncare.
Deşi este considerat un produs care rar dă naştere alergiilor, este important să monitorizezi cu atenție modul în care reacționează copilul atunci cand îl consumă prima oară. Dacă observi că îi apar iritații pe piele, se umflă şi înroşeşte la față, sau are probleme cu respirația, du-l de urgență la medic.
Nu folosi uleiul de măsline pe post de laxativ natural pentru copilul constipat. Deşi uleiul este blând cu sistemul digestiv şi tolerat uşor în organism, folosirea lui abuzivă pe post de „medicament” împotriva constipației poate conduce la efectul advers: diaree severă.
Uleiul de măsline este considerat un aliment de bază în creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului. Este bogat în grăsimi monosaturate şi acizi graşi Omega 3, 6 şi 9, care contribuie la scăderea colesterolului „rău” din sânge, la prevenirea bolilor cardiovasculare şi la dezvoltarea creierului.
Antioxidanții sunt alți compuşi naturali valoroşi din acest ulei prețios pentru sănătate. Au rolul de a regenera constant celulele şi țesuturile, de a întări sistemul imunitar al copilului şi de a-i proteja inima de afecțiuni.
Uleiul de măsline conține un amalgam de vitamine şi minerale esențiale pentru sănătate (A, B, D, E, K), care oferă energie prichindelului şi îl ajută să crească mare şi puternic. Aceşti nutrienți întăresc oasele, îmbunătățesc digestia şi protejează vederea, dar acționează benefic şi asupra sistemului nervos sau renal.

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *