Femeia nu schimbă bărbatul .. îl completează!!

iubire
Nu încetez să mă minunez de cât de mulți bărbați ies pe afară cu copiii. Fie că sunt cu ei în cărucior, de mânuță sau sus pe umerii lor, aceşti tătici sunt extrem de sexy! Da da! M-ați auzit bine! Devotați, dedicați şi sexy!
Îmi pare bine băieți că vă gândiți şi la soțiile voastre! Mă bucură nespus gândul că le-ați lăsat să se relaxeze, chiar dacă ele sunt tot prin bucătărie, robotind de zor, mai spălând o farfurie, sau mai învârtind cu o lingură în mâncarea de pe aragaz.

Eu una, nu ştiu ce m-aş face fără EL! Mă completează! Am ales să ne creştem singuri copilul, fără părinți lângă noi, exclus bone! De altfel, cine să-ți cunoască mai bine copilul decât tu sau partenerul tău? Cine să-l liniştească mai bine decât mami sau tati al lui? Cine să-l educe? Cine? Tu şi EL!
EL joacă un rol extrem de important în viața voastră, şi mai ales în viața micuțului. Când îl vede pe tati, Alexuțu` se luminează tot la față. Îl urmăreşte de la depărtare, serios, neschițând vreun gest, studiindu-i fiecare mişcare. După care râde.
Iar acesta este momentul în care orice tată, fie el de băiat sau de fată, se topeşte! Da! Poți să dai cu el de pământ, că nu mai contează, e topit, făcut praf!tata si fiul
Am parte de răsfățul cuvenit în fiecare săptămână. Adoră, divinizează momentele petrecute cu el! Iar asta mă face mândră! Mândră că simte aceste sentimente! Pentru că tu, ca femeie, schimbi radical un bărbat! Din momentul în care i-ai adus pe lume primul său copil, ai trezit în el sentimente nebănuite, inexplicabile!
Şi, mă relaxez! Fie că dorm o oră la prânz (ceea ce se întâmplă foaarte rar!), fie că îmi fac ritualul meu de înfrumusețare – măşti faciale, scrub-uri, pensat etc, sau fie că trebuie să calc, ştiu sigur că în alea 2-3 ore atribuite lui Alexuțu`, îmi pot face treaba în linişte. Mami ia o pauză în orele acelea, hihi!
Aşadar iubitule, soțule, tinere tătic, nu te eschiva! Nu pleca atunci când este vorba de schimbatul unui scutec (plin de caca, evident!), nu strâmba din nas atunci când bebe regurgitează (pe tricoul tău cel nou!), nu te feri să-l iei în brațe atunci când urlă din cauza colicilor!
Gândeşte-te şi la EA, şi oferă-i ajutor. Poate nu ți-l cere, dar uneori are nevoie de sprijinul tău! Fă-o încă o dată mândră că te-a ales ca tată al copiilor ei! Oferă-i siguranța şi liniştea căminului pe care l-a dorit din clipa în care ți-a răspuns la întrebare cu cel mai sigur „DA!” din viața ei!casnicie

Fă parte din aventura aceasta atât de frumoasă, uneori dificilă, cu bune şi rele, care se numeşte FAMILIE! Și ține minte: femeia NU te schimbă, te completează! Face din tine, cea mai bună versiune a ta!

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *