Cafeaua e mai bună în 3!

prietene-mamici

   E duminică dimineața, iar weekend-ul nu se sfârşeşte prea devreme săptămâna asta. Alexuțu` doarme, tăticul doarme, iar eu tocmai am pus de cafea! Căldură mare mon cher, dar mie tot cafeaua caldă îmi place.
De cum apare un copil, viața socială a multor părinți stagnează. Mai bine spus, a multor mămici! Unii tătici se exclud din ecuație, deoarece  mai au o portiță de scăpare: un fotbal cu băieții, câteva partide de rummy, şi nu în ultimul rând, munca. Da da, munca este şi va fi o portiță de scăpare pentru majoritatea dintre ei, dacă nu, chiar toți.

    În schimb, mamele nu prea au norocul acesta. Sunt genul de mamă care mai bine nu ar mai pleca de acasă, decât să ştiu că las copilul cu altcineva, fie el şi din familie. Nu. Ori soțul, ori nimeni. De abia îl lăsam acasă cu mama, când aveam ceva urgent de rezolvat. În rest, de alte persoane nici nu poate fi vorba. Este ca şi cum plec fără jumătatea mea, sunt incompletă. Dau telefoane peste telefoane, să mă asigur că totul este ok, iar când mă întorc, îl sufoc cu pupici dulci și îmbrățișări din care nu mai poate scăpa.

    Eşti mamă, adio ieşiri la cafenele cu prietenele, no more shopping sessions, la revedere party-uri. Total greşit. Eşti mamă, nu ai vreo boală contagioasă care să nu-ți permită să ieşi din casă. Numai că de azi, mai ai un partener la cafea şi la sesiunile de shopping. Unul mic şi somnoros, hihi!

De când s-a născut Alexuțu`, nu am prea refuzat nici o întâlnire cu prietenii noştri. Ieşeam toți 3, mergeam la cafenele, el dormea, iar noi ne savuram cafeaua alături de dragii noştri prieteni. Fie în oraş, fie la noi acasă, atunci când vremea nu ne lăsa să ieşim. Aşa e şi acum. Şi nu, nu vorbim DOAR despre copil sau cum e să fii părinte. Vorbim despre orice! De la depănări de amintiri până la ce s-a mai scris în presa de can-can. Asta este, chiar dacă avem prieteni care încă sunt single, sau doar într-o relație, nu ca noi, căsătoriți, asta nu înseamnă că trebuie să rupem relațiile cu ei.

Multe mămici se plâng datorită faptului că prietenele le evită după ce nasc. S-a efectuat şi un studiu de caz pe această problemă, iar unele mame chiar intră în depresie datorită acestei situații. Multe cred că dacă ai un copil, ți se închid toate uşile socializării.

    Ei bine draga mea fostă prietenă, țin să te anunț că încă trăiesc atât social, cât şi parental sau fizic! Mă poți invita la o cafea oricând. Şi te asigur că nu îți voi împuia capul despre mărimea scutecelor, perioada nopților albe (pe care de altfel, nu le am) sau problema colicilor.
Şi totuşi, nouă ni se pare super cute să îl luăm şi pe bebelino cu noi.. e altceva! Cafeaua e mai buună în 3 (sau mai mulți chiar!) vă asigur!

You may also like

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *